Dr. Henry Cloud, un psiholog celebru spunea: "De când se naște, până la moarte, omul este ca un telefon mobil care imediat ce este pornit afișează în colț un mesaj: Căutare rețea... Am fost creați să fim mereu în modul de căutare a unei conexiuni. Această căutare nu este opțională pentru niciunul dintre noi. Face parte din noi, este mereu pornită, chiar și atunci când nu realizăm asta, chiar și atunci când nu dorim asta. "
Oamenii caută o religie, dar de fapt ei doresc o relație. Am fost creați pentru relații și găsim împlinirea în relații.
Multe dintre religiile lumii eșuează exact la acest capitol. Oferă un set de forme goale, reguli ce trebuie respectate sau ritualuri care cer, dar nu oferă nimic în schimb.
Multe religii se concentrează asupra strădaniilor spirituale ale omului. Hinduşii recunosc existenţa a numeroşi zei şi zeiţe. Budiştii spun că nu există nici o divinitate. Adepţii New Age cred despre ei înşişi că sunt Dumnezeu. Musulmanii cred într-un Dumnezeu puternic, dar de necunoscut. Creştinii cred într-un Dumnezeu iubitor şi pe care Îl poţi cunoaşte.
Fiecare dintre religiile mondiale majore (hinduismul, New Age, budismul, islamismul, creştinismul) are ceva aparte. Dar dintre toate acestea, doar una declară că există un Dumnezeu personal, iubitor, care poate fi cunoscut de către oameni în viaţa aceasta. Iisus Hristos a vorbit despre un Dumnezeu care aşteaptă cu plăcere să avem o relaţie cu El şi care vine lângă noi în calitate de Mângâietor și Sfătuitor. Este un Dumnezeu puternic şi ne iubeşte.
Vizionează un scurt clip care prezintă în câteva minute frumusețea relației cu Dumnezeu:
Creștinii cred într-un Dumnezeu al dragostei, care S-a descoperit oamenilor şi care poate fi cunoscut în viaţa aceasta. În credinţa în Iisus Hristos, omul nu se concentrează asupra unor ritualuri religioase sau asupra faptelor sale bune, ci asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, care îi aduce bucurie şi îl ajută să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu. Iisus Hristos ne învaţă despre faptul că putem avea o relaţie personală cu un Dumnezeu personal – o relaţie care se continuă în viaţa de apoi.
Multe dintre religiile lumii îl lasă pe om singur, cu strădaniile sale de a atinge desăvârşirea. Buddha, de exemplu, nu a pretins niciodată că nu ar fi păcătuit. Şi Mohamed a recunoscut că are nevoie de iertare. „Oricât de înţelepţi, oricât de înzestraţi, oricât de influenţi ar putea fi alţi profeţi, guru sau învăţători spirituali, ei au avut totuşi prezenţa de spirit de a recunoaşte că sunt la fel de imperfecţi ca noi ceilalţi.”
Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat, a luat asupra Sa toate păcatele noastre, a suferit moartea pe cruce, alegând astfel să moară în locul nostru, pentru ca să ni se poată ierta păcatele. Biblia spune: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.” Datorită morţii lui Iisus în locul nostru, Dumnezeu ne oferă acum iertarea Sa totală. Adică iertare pentru toate păcatele noastre… trecute, prezente şi viitoare. Iisus a plătit pentru toate. Dumnezeu, Creatorul universului, ne iubeşte şi doreşte să aibă o relaţie personală cu noi. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”
Prin Hristos, Dumnezeu ne iartă cu adevărat de toate păcatele şi de toată vina noastră. Dumnezeu nu-l lasă pe om singur, să se descurce cu povara păcatelor sale, cu vaga nădejde că mâine va deveni mai bun. În Iisus Hristos Dumnezeu a întins o mână omenirii, găsind o cale de a Se lăsa cunoscut. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ai vrea să fii complet iertat? Ai vrea să ajungi să simţi personal dragostea lui Dumnezeu?
Ei bine, poţi începe o relaţie cu Dumnezeu chiar acum. Nu trebuie decât să-L rogi sincer să-ţi ierte păcatele şi să vină în viaţa ta. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Ai vrea să ai o relaţie cu Dumnezeul care te-a creat şi care te iubeşte profund?
Dacă da, o poţi face chiar acum, dacă ţi-o doreşti din suflet.
Te poţi ruga astfel: „Doamne Dumnezeule, Te rog să mă ierţi şi Te invit să vii în inima mea chiar acum. Îţi mulţumesc, Iisuse Hristoase, că ai murit pentru păcatele mele. Îţi mulţumesc că ai venit în viaţa mea aşa cum ai promis.” Biblia ne spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Dacă L-ai rugat din inimă pe Dumnezeu să vină în viaţa ta, înseamnă că din acest moment ai intrat în relaţie cu El.
Deşi abia ai făcut cunoştinţă cu Dumnezeu, El doreşte să te ajute să Îl cunoşti, doreşte să ştii că te iubeşte și vrea să te călăuzească cu înţelepciune în toate deciziile pe care trebuie să le iei. Prin religiile lumii, oamenii au o relaţie cu anumite învăţături, idei, căi şi ritualuri. Prin Iisus, oamenii pot avea o legătură cu Dumnezeul puterii şi al iubirii. Poţi vorbi cu El şi te va îndruma în viaţă. El nu îţi arată doar o cale de urmat, o filozofie de viaţă sau o religie. Ci te aşteaptă să cauţi să Îl cunoşti, să te bucuri de relaţia cu El şi să ai încredere că te iubeşte chiar în toiul dificultăţilor prin care ai putea trece chiar acum.
Termenul „politeism” înseamnă ”mulți zei”. Politeismul a fost răspândit în principal în lumea antică, în imperiile egiptean, grec și roman. În această concepție, forțele supranaturale sunt personificate într-o familie divină. Fiecare membru este folosit ca o explicație pentru fenomenele naturale care au loc în lume. Zeii sunt de cele mai multe ori imprevizibili. În zilele noastre credințele politeiste sunt răspândite în special în India hindusă, în Asia, în regiunile tribal din Africa și la indienii americani. Politeistul este liber să se închine oricărui zeu dorește, așa cum I se pare lui potrivit. Uneori, tocmai această flexibilitate și lipsă de responsabilitate îl face pe politeist să se simtă fără speranță și scop, la mâna unor zei capricioși.
Termenul panteism înseamnă pur și simplu: ”totul este Dumnezeu” și a fost folosit prima data în secolul 18. Unii îl consideră o cale de mijloc între teism si ateism. Această concepție este mai des întâlnită în religiile moniste orientale. Există mai multe forme de panteism dar toate îl văd pe Dumnezeu ca neefiind transcendent ci imanent. Pentru că Dumnezeu este văzut ca fiind distribuit în „substanța” lumii, El nu este omniprezent (nu există în totalitate peste tot), el existând ca o forță impersonală care animă universul și lumea. Faptul că Dumnezeul etern este conținut în această lume înseamnă că timpul este o iluzie. Din moment ce totul este divin și libertatea este tot o iluzie.
Agnosticismul este concepția potrivit căreia adevărul anumitor afirmații, mai ales afirmații teologice privind existența unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscut, fie imposibil de aflat. Termenul agnostic a fost creat de Thomas Henry Huxley în 1869 și este folosit și pentru descrierea celor neconvinși de existența zeităților sau altor aspecte religioase. Cuvântul agnostic provine din greacă, compus din particula a (fără) și gnosis (cunoaștere). Agnosticii pot afirma fie că nu este posibil să existe cunoaștere spirituală, fie că ei, personal, nu dispun de o asemenea cunoaștere. În ambele cazuri este expus scepticism față de doctrinele religioase. Astăzi agnostic este considerat cineva care refuză să se pronunțe în toate chestiunile privind divinitatea, acestea fiind mai degrabă văzute ca fiind irelevante pentru viața de zi cu zi.Pentru că agnosticul nici nu susține, nici nu neagă existența lui Dumnezeu, el consideră că nu are nevoie să iși susțină cu dovezi această poziție.
Această perspectivă are câteva subcategorii.
Hai să vedem în ce subcategorie te încadrezi.
Apateismul este un termen compus din cuvintele apatie si teism. Această concepție este cea mai recent formulată (începutul secolului 21). Apateismul , cunoscut și sub denumirea de ateism practic sau ateism pragmatic este caracterizat de nepăsare sau lipsă de interes față de problema existenței lui Dumnezeu. Apateistul consideră că Dumnezeu n-a dat nici un semn că i-ar păsa de noi. Din moment ce lui Dumnezeu nu îi pasă de noi, nu îi pasă nici de ceea ce facem și de aceea apateistul se consideră liber să nu îl intereseze acest subiect
Această perspectivă are câteva subcategorii.
Hai să vedem în ce subcategorie te încadrezi.
Termenul Ateism vine din cuvântul ”atheos” care înseamnă fără Dumnezeu. Termenul a fost folosit inca din Grecia antică. Există diferite forme de ateism. Cele mai extreme sunt reprezentate de ateii francezi din secolul 18 și de valul neo-ateist resprezentat de Dawkins sau Hitchens care consideră credința în existența lui Dumnezeu irațională și chiar periculoasă. În general, în ateism, oamenii nu ocupă un loc special deasupra restului lumii naturale. În absența unui sens al vieții dat de existența lui Dumnezeu, ateul caută uneori sensul în manifestarea lumii naturale, în umanitate în experiența subiectivă sau în propriile credințe
Această perspectivă are câteva subcategorii.
Hai să vedem în ce subcategorie te încadrezi.
Deismul (din latinescul ”deo” – care înseamnă Dumnezeu) își are originea în revoluția științifică din secolele 17 și 18 afirmă că singura formă validă de cunoastere a lui Dumnezeu este rațiunea negând autoritatea Bibliei ca formă de revelație a lui Dumnezeu.
Dumnezeu este văzut drept ceasornicarul divin care a creat și a pus în mișcare mecanismul complicat al Universului. De aceea dovezile existenței sale pot fi găsite doar în acest mecanism. În această concepție Dumnezeu este transcendent dar nu și immanent, impersonal și nu este suveran peste actiunile umanității, nici nu îî pasă de aceste acțiuni întrucât nu are nici un fel de relație personală cu lumea. Ce se întâmplă în Univers este determinat de legile cauză-efect ale acestui sistem închis în care Dumnezeu nu întervine. Oamenii sunt parte a acestui mecanism, nu au nici o relație cu Dumnezeu, sunt stăpânii propriului destin dar nu pot să transceadă acest mecanism din care fac parte.
Termenul ”teism” vine din grecescul ”theos” care înseamnă ”Dumnezeu” și este concepția care susține că Dumnezeu există. Deși concepția este veche de secole, termenul în sine este destul de recent, el apărând doar în secolul 17. Termenul este folosit ca antonim pentru ateism. Într-o definiție generală, teismul este credința că Dumnezeu ca entitate transcendentă (care există independent de Univers) și impersonală este punctul de referință suprem, cel care care dă sens și semnificație existenței. Această perspectivă este susținută de Islam. Într-o definiție mai îngustă, teismul este credința că Dumnezeu deși este transcendent, este în același timp imanent și personal, vezi conceptual de Teism Creștin.
Această perspectivă are câteva subcategorii.
Hai să vedem în ce subcategorie te încadrezi.
Panenteismul este o combinaţie între teism (Dumnezeu este Fiinţa Supremă) şi panteism (Dumnezeu este totul). În timp ce panteismul spune că Dumnezeu şi Universul sunt coextensive, panenteismul îşi revendică ideea că Dumnezeu este mai mare decât Universul şi că Universul este cuprins în Dumnezeu. Panenteismul spune că Dumnezeu este “efectul suprem” asupra Universului. Dumnezeu este tot ceea ce se află în Univers dar totodată, Dumnezeu este mai mare decât Universul. Evenimentele şi modificările care au loc în Univers, Îl afectează şi Îl schimbă pe Dumnezeu. Pe măsură ce Universul evoluează şi se perfecţionează, Dumnezeu, de asemenea, creşte în cunoştinţă şi în fiinţă.
Existențialismul ateu este o încercare de a transcede nihilismul. În această concepție sensul nu este căutat în realitatea obiectivă ci mai degrabă în experiența subiectivă. Existența suferinței și a morții fac ca realitatea obiectivă să fie considerată absurdă. Din moment ce Dumnezeu nu există, omul este responsabil pentru propriul destin și pentru propria devenire. Existențialismul sustine că pentru a transcede absurditatea existenței și pentru a crea semnificație noi trebuie să învățăm să iubim viața. Binele înseamnă pur și simplu să alegi. Răul înseamnă să nu alegi ci să faci pur și simplu ceea ce fac ceilalți. Cu alte cuvinte, răul înseamnă doar incapacitatea de a recunoaște absurditatea.
Termenul Nihilism vine din latinescul ”nihil” care înseamnă ”nimic”. Termenul a fost popularizat in Rusia secolului 19. Nihilismul este negarea lui Dumnezeu, a filosofiei, a cunoașterii, moralității, valorilor, până și a realitătii existenței însăși. Orice adevăr religios sau moral sunt văzute ca fiind irationale. Cu alte cuvinte, nihilismul este negarea totală, un sistem în care nimic nu are semnificație și de aceea totul este permis. Pentru nihilisti, ființele umane sunt simple mașini conștiente fără abilitatea de a face ceva semnificativ în viață.
În naturalism, Dumnezeul teist care fusese redus la un creator impersonal in deism a fost exclus de tot și înlocuit cu rațiunea. Naturalismul susține ca materia este tot ceea ce există. Cosmosul este un sistem cauză-efect închis guvernat de legile fizicii. Ființele umane sunt mecanisme complexe, unice în lumea animală datorită abilităților lor de a crea cultura, concepte abstracte și limbaj. Această unicitate dă valoare umanității nu o entitate supranaturală care ar fi creat umanitatea cu un scop.
Umanismul este o formă a naturalismului care își are originile în Grecia antică și poate fi rezumat prin afirmația lui Protagora conform căreia ”omul este masura tuturor lucrurilor”.
Umanismul accentueaza în special valoarea ființelor umane, a aspirațiilor și virtuțiilor acestora. În timpul Renașterii mulți creștini erau considerați umanisti pentru că accentuau valoarea intrinsecă umană. Acestia vedea valoarea omului ca venind din faptul că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În contrast cu aceștia, umanismul care respinge existența lui Dumnezeu în timp ce susține valoarea ființelor umane a devenit cunoscut sub numele de umanism secular. Un exemplu de umanism secular ar putea fi doctrina marxistă din secolul 19 care susține că ”omul este ființa supremă pentru om.
Teismul creștin este concepția conform căreia Dumnezeu este transcendent și imanent,personal și infinit, Cel care a creat, suștine și controlează universul și lumea. Acest Dumnezeu s-a făcut cunoscut prin Iisus Hristos. Prin moartea, învierea și înălțarea Lui ca Rege al Universului, umanitatea, care este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu este răscumpărată și absolvită de pedeapsa pentru păcatul și răvrătirea împotriva lui Dumnezeu și primește viața vesnică. Există două grupuri principale în cadrul teismului creștin. Unul dintre aceste grupuri susține că omul este mântuit prin credința în Iisus Hristos iar celălalt susține că mântuirea se obține prin credința în Iisus Hristos plus fapte bune.
Relativismul a devenit popular ca rezultat al filosofiei post-moderniste din secolul 20. Gândirea post-modernă respinge conceptul de adevăr absolut întrucît consideră că astfel de concepte sunt folosite de autorități pentru a-și impune voința asupra individului. Ca să evite această situație, relativistul nu neagă că există adevăr ci mai degrebă susține că adevărul este relativ la fiecare persoană. Cu alte cuvinte, un lucru e adevărat pentru mine s-ar putea să nu fie adevărat pentru altcineva care are un alt adevăr. Relativismul religios cunoscut și drept pluralism religios susține că toate religiile sunt adevărate, că fiecare religie este o expresie validă a credinței în Dumnezeu.